www.bizchannel.ro
Bursa de Valori Bucureşti consemna aprecieri moderate pe toţi indicii, după primele tranzacţii de miercuri, iar acţiunile din sectorul societăţilor de investiţii financiare se apreciau cel mai mult. Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, creştea cu 0,82%, până la 2.291,53 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 0,76%, până la 1.516,96 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga 2,03%, până la 9.905,49 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, creştea cu 0,41%, până la 4.510,26 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, urca cu 1,22%, până la 214,12 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, câştiga 1,03%, până la 335,70 puncte.
Optimismul investitorilor de pe Wall Street a influenţat marile burse europene, care au deschis şedinţa de astăzi în urcare, în contextul în care ideea unui plan care să relanseze rapid economia americană a stimulat toate marile pieţe.
Bursa din Paris a deschis cu indicele CAC 40 în urcare cu 0,86%, la 3.007,96 puncte, scrie AFP.
DAX, indicele vedetă al bursei din Frankfurt, a urcat cu 0,30%, la 4.374,96 puncte, în timp ce Footsie-100, indicele bursei londoneze, a crescut uşor cu 6,73 puncte, sau 0,16%, la 4.171,19 puncte.
Sursa Adevarul






