Emil Boc, in inspectie neanuntata
Emil Boc, in inspectie neanuntata

Dupa ce a nins cat pentru doua-trei ierni la un loc, drumarii se lupta aprig cu nametii. Cum fac asta si daca se descurca - a vrut sa afle si premierul Emil Boc, care a pornit luni seara in inspectie pe teren.

 

 

Concluziile au venit repede: nu avem tehnologie si de aceea vom avea si in continuare probleme cu zapezile. Premierul a promis ca se va gandi la o solutie, inclusiv in ceea ce priveste gasirea banilor necesari.
 
Premierul Emil Boc a ajuns pe Autostrada Soarelui, putin dupa miezul noptii. Utilajele munceau de zor la mutarea nametilor din drum.
Dupa ce a inspectat portiunea de drum de la intrare pana la km 26, premierul Boc a dorit sa faca o vizita si in judetul Giurgiu. Aici, zeci de tiruri erau blocate de ore intregi intr-o coloana de 5 kilometri, asteptand sa treaca granita in Bulgaria. Emil Boc nu a fost deloc incantat de ce a gasit pe teren.
 
In vreme ce utilajele lucrau la intrarea pe A2, la kilometrul 66 zaceau mai multe masini inzapezite de duminica seara. Cum autostrada a fost inchisa initial doar pe traseul Bucuresti-Lehliu, oamenii s-au gandit ca pe restul tronsonului pana la Constanta nu vor avea probleme.
Cum orele treceau si nimeni nu venea sa ii ajute, oamenii s-au refugiat intr-o benzinarie. Desi au petrecut doua nopti blocati in zapada, unii dintre ei nu sunt convinsi nici acum daca sa accepte ajutor sau sa astepte pana pot sa plece cu masinile lor.
 
Alti 70 de oameni care se aflau in rapidul Bucuresti-Galati au avut si ei de asteptat 10 ore pana sa ajunga la destinatie. Reprezentantii CFR le-au promis insa ca le vor da inapoi banii pe bilete.
 
Meteorologii au ridicat avertizarea cod portocaliu si atentionarea cod galben luni seara, la ora 19:00, dar atrag atentia ca in urmatoarele ore in judetele Tulcea, Constanta, Ialomita si Calarasi va mai ninge si va fi vant, asa ca si soselele... raman capcane de zapada.
 
Ultimele informatii ii vizeaza pe soferii ce conduc autovehicule mai mari 7,5 tone. Ei pot circula din nou pe drumurile din judetele Giurgiu, Calarasi, Buzau, Galati, Ilfov, Prahova si Vrancea.
Tags emil boc   inspectie   deszapezire   drumurile afectate   situatie drumurilor   inspectii   control   premi
Autor A.S
Sursa Pro TV
Comentarii (0)
Nu exista comentarii la acest articol.
  Cod verificare
 
Toate drepturile rezervate © 2008 - 2010 BizChannel