www.bizchannel.ro
Doi tineri au fost răniţi grav într-un accident rutier petrecut în zona Baisa. Poliţistul Claudiu S., de 24 ani, conducea un autoturism Opel Astra, deplasându-se dinspre Botoşani spre Suceava.
„Astăzi, 10 martie, în jurul orei 13.00, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca Opel Astra pe DE 58, dinspre municipiul Botoşani înspre municipiul Suceava, pe un sector de drum în aliniament, S. CLAUDIU de 24 ani, din municipiul Botoşani se angajează în efectuarea unei manevre de depăşire a unui autovehicul iar la revenirea pe banda de mers, pierde controlul volanului şi, ieşind în afara părţii carosabile, impactează un pom de pe partea dreaptă a drumului”, a declarat Daniela Darea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Unul dintre cei trei pasageri, un baiat de 19 ani, a sfarsit de pe urma ranilor. Ranit in accident, tanarul a fost preluat de medici si transportat la spital, unde a fost dus direct pe masa de operatii. In ciuda eforturilor doctorilor, el si-a dat ultima suflare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparat etilotest, rezultatul fiind negativ; acestuia i-au fost recoltate şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Conducătorul auto Claudiu S. are calitatea de agent de poliţie în cadrul IPJ Botoşani, în momentul producerii accidentului acesta aflându-se în afara programului de lucru.
Sursa Banul Botosanean






